POLITICA AGRICOLA COMUNA PAC a fost politica comuna cea mai importanta si unul din elementele esentiale ale sistemului institutional al Uniunii Europene. Obiectivele sale sunt stabilite in articolul 39 al Tratatului de la Roma:*cresterea productivitatii,*garantarea unui nivel de viata echitabil populatiei din agricultura, *stabilizarea pietelor,*garantarea securitatii aprovizionarilor,*asigurarea consumatorului cu provizii la preturi rationale. Politica agricola comuna s-a creat in anii '70, in momentul in care Europa era deficitara in majoritatea produselor alimentare. Mecanismele sale s-au modelat pentru a rezolva aceasta situatie, functia sa principala fiind cea de a sprijini preturile si veniturile interne prin intermediul operatiilor de interventie si sistemelor de protectie frontaliere. Aceasta politica a contribuit pozitiv la cresterea economica si a reusit sa garanteze aprovizionarea consumatorului european cu o gama ampla de produse alimentare calitative la preturi rationale. Pana la jumatatea decadei anilor '90, PAC a fost, la mare distanta, politica comunitara cea mai importanta, in special din punctul de vedere al bugetului. Uniunea Europeana s-a convertit in primul importator si al doilea exportator de produse agricole la nivel mondial. Totusi, sistemul, care raspundea cert la o situatie de deficit, a manifestat o serie de deficiente cand Comunitatea a inceput sa produca mari excedente la majoritatea produselor sale agricole. Munti de unt, lacuri de lapte si vin care trebuiau sa fie distruse pentru a nu intalni cererea interna sau externa. Au aparut tensiuni in relatiile cu terte tari, in special SUA, nelinisti pentru efectele pe care le aveau exporturile subventionate ale UE in pretul mondial si in prezenta proprie pe piata internationala. Costurile acestei politici au ajuns sa fie inacceptabile.Astfel, la sfarsitul anilor '80 exista deja un acord generalizat din nevoia unei reformeIn iunie 1992 Consiliul de Ministrii de Agricultura ai Uniunii Europene a adoptat formal reforma PAC, cea mai radicala din istoria sa. Aceasta reforma presupune o profunda reorientare a politicii agricole comunitare: 1.Preturile culturilor erbacee si a carnii de vita s-au redus la sfarsitul aproximarii lor cu cele ale pietei mondiale.2.Pentru a evita disparitia agricultorilor, li se acorda, in functie de activitate plati compensatorii pentru reducerea preturilor de sprijin ale UE.3.In cazul cerealelor si altor culturi erbacee, plata compensatiilor depinde in general de retragerea de pamanturi din productie ("prima set-aside"). Acest sistem a demonstrat ca este un instrument eficace de control al productiei. In sectorul carnii de vita, in ceea ce o priveste, platile primelor compensatorii sunt subiectul unor limite individuale sau regionale si se determina incepand cu o densitate de pastorit maxima pe hectar. In plus, se platesc prime suplimentare cand aceasta densitate este inferioara lui 1,4 unitati de vite pe hectar. Acest lucru scoate in evidenta puternicul impuls care se da extensificarii metodelor de productie.4.In sfarsit, o importanta inovatie a noii PAC sunt mijloacele insotitoare, ce includ masuri agroambientale, forestiere si de pensionare anticipata.Aceste regimuri au deschis noi oportunitati agricultorilor, raspunzand in acelasi timp problemelor medioambientale si structurale ale UE.Reformele radicale au permis UE sa raspunda obligatiilor in virtutea acordurilor Rundei Uruguay a GATT. Acordul, cu caracter reciproc, cerea o reducere de 20% (pe termen de 6 ani) din ajutorul intern acordat agriculturii, o reducere de 36% din cheltuielile bugetare destinata subventiei exporturilor si alte diminuari de 21% din volumul exporturilor subventionate. *Organizatiile Comune de Piete (OCP) ale Uniunii Europene Organizatiile comune de pietesunt acorduri specifice ce reglementeaza productia si comertul de produse agricole ale tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. De la adoptarea politicii agricole comune, anumite organizatii au substituit in mod gradual organizatiile nationale de piete in sectoarele unde a fost necesar. Organizatiile comune de piete sunt fundamental orientate sa indeplineasca obiectivele politicii agricole comune, in particular, sa stabilizeze pietele, sa garanteze agricultorilor un nivel de viata echitabil si sa creasca productivitatea agriculturii. Presupun in jur de 90% din productia agrara finala comunitara.Pe de o parte asigura cumpararea excedentelor productiei si protectia externa in fata importurilor cu un cost inferior (cereale, orez, zahar, lapte si produse din lapte si carne de vita) si, pe de alta parte, stabilesc regimuri care sprijina preturile si acorda ajutoare directe (cereale, grau si ulei de masline), care acorda doar ajutoare directe (seminte oleaginoase, in, canepa si bumbac), ce protejeaza de importuri si favorizeaza exporturile (pasari de curte si oua) sau care acorda protectie doar importurilor (anumite fructe si zarzavaturi).Pentru a profita la maximum de resurse si atinge obiectivele organizatiilor comune de piete (cresterea productivitatii, imbunatatirea comercializarii, atentii la consideratiile medioambientale) producatorii se grupeaza in mod voluntar in organizatii de producatori. Instantele comunitare stimuleaza si favorizeaza prin intermediul aporturilor de fonduri constituirea acestui tip de organizatii.Exista regimuri speciale pentru produsele ce provin din Madeira si insulele Canare, insulele Marii Egee si din departamentele franceze de peste mari, datorita situatiei particulare din aceste regiuni. Alcoolul si cartofii nu sunt subiecte ale vreunei organizatii comune de piete. Instaurarea si aplicarea organizatiilor comune de piete depind de Consiliul de Ministrii si de Comisia Europeana. Functionarea sa depinde de tipul produsului, chiar atunci cand multe mecanisme sunt comune tuturor.Controale ale productiei, importului si exportului produselor agricole in UE Controland productiaIn scopul de a controla productia agricola si a limita excedentele si stocarea produselor se prevad sisteme de cote si se fixeaza cantitati nationale garantate. Retragerea de terenuri sau diversificarea, la fel ca si acordarea de sume compensatorii permit evitarea exceselor de productie.Cotelesunt cantitati maxime, pe care agricultorii au permisiunea de a le produce. Daca se depasesc aceste cantitati se percepe producatorului o amenda.Cantitatile nationale garantate,acordate statelor membre, reprezinta cantitati maxime de productie. Producatorii trebuie sa plateasca o taxa daca depasesc aceste cantitati, reducandu-se in consecinta pretul de interventie pentru urmatoarea campanie de comercializare.Retragerea de terenuri si diversificarea cu scopuri nealimentarepresupun lasarea parloaga a unei suprafete agricole sau diversificarea productiei (productia de materii prime pentru biocombustibili de exemplu) in schimbul unei contrapartide financiare.Sumele compensatoriicompleteaza venitul agricultorilor si se acorda in functie de numarul de animale si/sau de suprafata cultivata. Controland schimburile cu terte tariSchimburile cu terte tari cuprind atat importurile de produse pe piata comunitara cat si exporturile de produse comunitare. S-au introdus elemente de ajustare in sensul favorizarii transformarii produselor. ImporturileImportatorilor li se poate cere prezentarea unui certificat de import si plata unui impozit regulator de import. Comisia Europeana este imputernicita sa adopte masuri de ajutorare in caz ca se inregistreaza perturbatii importante pe piata comunitara.Certificatele de importsunt acordate de autoritatile competente ale statelor membre in urma depunerii unei garantii. Aceasta se ramburseaza importatorului cand acesta demonstreaza ca si-a respectat obligatiile S-a stabilit unsistem unic de impozitarela intrarea diferitelor produse in Uniunea Europeana cu scopul de a evita ca pretul importurilor sa fie inferioare celor comunitare. Unele produse sunt subiectul doar al tarifelor vamale comune, in timp ce altele sunt scutite. Exista astfel sisteme mixte. In schimburile cu terte tari este interzisa aplicarea unor impozite echivalente cu drepturile vamale, la fel ca si restrictiile cantitative asupra importurilor sau orice alta masura cu caracter echivalent.In urma compromisurilor internationale ale Uniunii in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului sau al relatiilor cu terte tari sau grupuri de tari, se pot stabili contingente pentru importul de anumite produse sau aplicarea unor tarife de import preferentiale, astfel incat unele produse importate sa fie scutite total sau partial de taxele vamale. Cotele tarifare ce fixeaza cantitatea de produse scutite de la plata taxelor se pot adjudeca in functie de principiul ordinii in care au sosit, prin metoda examenului simultan, facand apel la diferenta dintre operatori stabiliti si noi operatori sau aplicand alte metode ce nu sunt discriminatoare.Se pot adoptamasuri de ajutorare, incluzand in ultima instanta suspendarea importurilor cand acestea, sau in cazuri determinate, exporturile pot cauza grave perturbatii pe piata comunitara. Consiliul de Ministrii, in majoritatea sa, fixeaza la propunerea Comisiei si in urma cosultarii Parlamentului European norme generale aplicabile masurilor de ajutorare adoptate de statele membre. Comisiei ii corespunde, din initiativa proprie sau in urma cererii statelor membre, fixarea de masuri concrete. ExporturileUniunea Europeana aboneaza restituiri identice producatorilor europeni ce exporta pe piata mondiala. Astfel se subventioneaza exporturile europene cu scopul situarii preturilor lor la nivelul celor mondiale. Daca cantitatea restituita este, in principiu, unica pot varia in functie de destinul produsului sau de conditiile economice. In plus poate fi obligatoriu expedierea unui certificat de export prin care se suspenda concesia restituirii. TransformareaUniunea isi rezerva dreptul de a interzice recurgerea la regimul de perfectionare activa, ce permite transformarea pe teritoriul sau al produselor importate dintr-o tara terta fara a percepe drepturile vamale, intotdeauna cand produsele respective sunt reexportate. De asemeni se poate interzice recurgerea la un regim de perfectionare pasiv, ce consta in exportarea temporala a unei marfi intr-o terta tara, unde face obiectul transformarii inainte de a fi reimportat fara impozite. Norme si procedee ale politicii agricole comuneFundamentul juridic al PAC il constituie articolele de la 38 la 47 din Tratatul Uniunii Europene.Functiile institutiilor UE1.Comisia Europeanaeste responsabila de initiativa si formularea propunerilor in materie.In ceea ce privesteConsiliul de Ministrii(ce reprezinta Guvernele celor 15 state membre ale UE), esteorganul ce ia decizii, stabilind prin acestea liniile directoare ale PAC.In pregatirea reuniunilor Consiliului de Agricultura, ministrii sunt asistati de catreComitetul Special de Agricultura (CSA),care este intregit de inalti functionari nationali ai Departamentului.Pentru ca Consiliul de Ministrii sa poata adopta o decizie,Parlamentul Europeantrebuie sa-si dea dinainte consimtamantul asupra propunerilor normative ale Comisiei.Curtea de Conturieste un organ consultativ independent care supravegheaza buna functionare a bugetului Uniunii si intervine astfel si in supervizarea PAC.In ultimul rand, atatComitetul Econoomic si Social(ce reprezinta diferite tipuri de activitate economica si sociala) cat si Comitetul Regiunilor (ce reprezinta regiunile din UE), ambele cu o functie consultativa, pregatesc periodic situatii asupra diverselor probleme agricole.2.In plus fata de initiativa si prepararea propunerilor normative, Comisia este responsabila si de gestiunea zilnica a PAC, ceea ce include urmarirea pietelor si introducerea ajustarilor necesare. In aceasta tema, Comisia este asistata de catreComitetele de gestiuneale diferitelor sectoare, comitete care sunt formate din experti ale ministerelor nationale si prezidate de catre Comisie. Aceasta supravegheaza si indeplinirea obligatiilor de catre instantele nationale responsabile de aplicarea politicii la nivel national (Ministere de Agricultura, organisme de interventie, etc.)Comisia consulta Comitetele de gestiune asupra dispozitiilor de aplicare si ajustarilor politicii.In cazul masurilor structurale, Comisia este asistata de catreComitetul STAR(Comitetul Structurilor Agrare ale UE), care este si el compus din experti ai Administratiilor statelor membre.In sfarsit, prin intermediulComitetelor consultative ale agriculturiiUE, Comisia consulta, cu caracter periodic si formal, sectorul neguvernamental (producatori, cooperative, sectorul de transformare si comercializare, lucratori agricoli si consumatori ai UE)Politica de dezvoltare rurala aUniunii EuropeneUE a fost intotdeauna interesata in aplicarea unei politici de dezvoltare rurala. In 1988 a creat un cadru special consacrat zonelor rurale.Aceste zone reprezintamai mult de 80% din teritoriul Uniunii Europene si mai mult de un sfert din populatia sa.Principala sa caracteristica, de o valoare imensa, este bogata sa diversitate: diversitatea terenurilor si diversitatea culturilor si traditiilor.De multi ani lumea rurala suferaun proces de transformare radicaladin cauza exercitarii unei presiuni de fiecare data mai mare asupra unui echilibru si asa destul de fragil.Povarnisul activitatilor agricole traditionale, exodul din zonele rurale si imbatranirea populatiei, departarea anumitor zone si deficienta infrastructurilor si a serviciilor de baza suntunele din principalele probleme cucare se infrunta aceste zone.Fiind in favoarea dezvoltarii rurale (dupa cum a ramas clar exprimata intr-un raport asupra Viitorului societatii rurale), Comunitatea cauta solutii la aceste probleme de dezvoltare, incepand cureforma Fondurilor structurale din 1988,de o adevarata dezvoltare integrata.In 1993zonele rurale au primit o mare recunoastere politicain Uniunea Europeana cu mentiunea expresa in articolul 130 A din Tratatul de la Maastricht, ce prezinta acele zone ca pe un obiectiv prioritar al ajutorului acordat prin intermediul politicii comunitare de coeziune economica si sociala. Tratandu-se de dezvoltarea rurala, principalul obiectiv care se urmareste este mentinera unor comunitati rurale viabile, pentru care rezulta a fi esentiala o agricultura competitiva. Dar de asemeni este fundamentala obtinerea diversificarii economiei rurale si cu acest scop Comunitatea isi centreaza eforturile in domenii diverse cum ar fi dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, exploatarea noii tehnologii in favoarea zonelor rurale sau turismului rural. Accesul la servicii, protectia mediului ambient si imbunatatirea formarii personalului suntalte prioritati importante.Recunoasterea necesitatilor particulare ale zonelor rurale din 1988 si confirmarea sa din 1993 au facut loc uneipolitici de dezvoltare rurale specifice cu obiective, principii, instrumente si masuri financiare stabilite.Intre 7 si 9 noiembrie 1996, s-a celebrat in Cork (Irlanda) o mare Conferinta Europeana asupra dezvoltarii rurale in care Comisia si asociatii sai nationali, regionali si locali au examinat elementele din care ar fi trebuit sa se compuna politica de dezvoltare rurala a Uniunii pentru noua perioada ce va incepe in anul 2000. Dupa doua zile si jumatate de dezbateri, Presedintele conferintei, Lordul Plumb, membru al Parlamentului European, a prezentat Declaratia de la Cork ca rezumat al principalelor mesaje si concluzii extrase din conferinta.Declaratia cere o dezvoltare sustinuta pentru toate zonele rurale si o mare subsidiarietate, simplificare si integrare pentru diversele masuri de ajutorare in dezvoltarea lor. Dupa cum a afirmat Dl. Fischer, finalitatea ar fi: un singur obiectiv, un singur cadru juridic,o singura politica si un singur program.Ceva simplu, transparent si eficace. CUPRINSPolitica Agricola Comuna - introducereOrganizatiile Comune de Piete (OCP) ale Uniunii EuropeneControale ale productiei, importului si exportului produselor agricole in UE: -Controland productia - Controland schimburile cu terte tari -Importurile -Exporturile -Transformarea Norme si procedee ale politicii agricole comune Politica de dezvoltare rurala a Uniunii Europene