2

� � � � � � � � � � �r e v i s t a d e d i a l o g

Index

Sponsori

2

04 Timpul

05 zborul Invers

06 Stiu ca iti plac

08 Cvasi-Moment

09 PROSTIA

10 FALTICENI CULTURAL

15 ÎNGERUL ȘI REGELE

16 GEMENE

18 O VIZITA LA INGINERUL OCTAV LUCHIAN

21 POST TENEBRAS LUX

22 PREZENTA

24 IN CERC

25 DIN INSEMNARILE TRECATORU-LUI CONSTANTIN HORBOVANU

Redacție

Redactor șef: Mihai Cristian Fetcu

Redactor adjunct: Ana-Maria cojocaru

Editor: Ramona Dănilă

Editor: Călin Dănilă

Design și DTP: Lungu Constantin

Colaboratori:

Luisa Tanase

Vlad Sibechi

Roxana Gavrilut

Alexandra Ceornei

Mihai Balacon

Mihaela Rusu

Gavriluț Alexandra

Dănilă Călin

Conțiu Georgiana Andone

Constantin Horbovanu

Copertă față:

“SINGUR” pictura in ulei Arh. Constantin Lungu

Copertă Spate:

Foto Mihai Cristi Fetcu

ed

it

or

ia

L

3

� � � � � � � � � � �r e v i s t a d e d i a l o g

M � � � � � � � � � � � � � � � � � � �� � � � � � � � � � � � � � � � � ! � � � ! � � � " � � # � � � # � � � � � � $ " % � %� % & � � � ! � � � ' � � ( & � � � & � � % ) � � ) � � # " � � ! � � � � � � ! � � # % � � * � � � � � + � � � � � � � � � O emoție puternică a declanșat inpulsul de care aveam nevoie pentru a scrie aceste rânduri. S-a întâmplat la primul spectacol de teatru-dans pe care l-am văzut la Fălticeni în urmă cu puțin timp. Atunci am auzit pentru prima dată de Pina. Toate trăirile pe care le-am experimentat în acele mo-mente au trecut pentru o vreme într-un fel de arhivă emoțională și s-au reactivat cînd am vrut să le împart cu oricine citește acest ed-itorial. Există o stare în spatele tu-turor lucrurilor care ni se întâmplă. Ea dă sensul evenimentelor din viața noastră. Suntem unde sun-tem datorită ei. Toate deciziile, in-diferent cât de neînsemnate ar fi, dau forță acestei stări. Așa am ajuns să simt teatrul-dans al Pinei Bausch ca pe o muz-icaliate a mișcării venită din cele mai intense trăiri, nu din „ partitu-ri”. Nimic tehnic în creațiile ei, doar un transfer permanent de energii. Pina, filmul lui Wim Wenders se încheie chiar cu cuvintele ei, “Dance, dance, otherwise we are lost”. Nu am găsit niciunde altun-deva mai multă spaimă, neliniște și energie adunate în aceleași cu-vinte. Nu este vorba doar de dans ca act artistic, ci despre un adevăr

al ființei, găsirea propriei vibrații interioare, a unui limbaj în afara căruia nu ne putem trăi și exprima emoțiile. E limbajul în care putem recunoaște și traduce decupajele semnificative ale realității. Frica de a ne risipi în forme de manifestare străine de structura noastră ne procură energia necesară pentru articularea acestui limbaj. Trăind cu frica de a nu putea exista altfel, descoperim libertatea creativă.

4

� � � � � � � � � � �r e v i s t a d e d i a l o g

T impul este unul din conceptele fundamentale ale fizicii și filosofiei. Pentru fizicieni timpul înseamnă mişcare. Poate că timpul e un concept abstract, dar mişcarea e concretă. Aşadar, timpul este o dimensiune a naturii și poate fi văzută ca o măsură a schimbării. În fi losofi e, timpul este defi nit ca un fl ux neîntrerupt, ireversibil, care nu poate curge decât într-o singură direc�ie, dinspre trecut spre viitor. Sfântul

impulAugustin afi rma în Confesiuni că „dacă nu ar trece nimic, nu ar exista timp trecut şi dacă nu ar veni ceva, nu ar fi timp viitor şi dacă nu ar exista nimic, nu ar fi timp prezent”. Platon a fost însă mai metaforic, afi rmând că „timpul este creat odată cu cerul, fi ind copia mobila a eternităţii”. Isaac Newton distinge între durată, prin care înţelege timpul adevărat, care curge în mod egal, fără nici o legătură cu ceva extern, şi timpul relativ, care este măsura, sensibilă şi externă a duratei, realizată prin interme-diul mişcării, şi folosită în locul timpului adevărat, ca oră, zi, lună, an. Graţie timpului, orice şi totul are o identitate, adică prezent, trecut si viitor. Timpul îşi lasă amprenta asupra fi ecăruia dintre noi, însă trecerea acestuia este percepută diferit de fi ecare, după cum afi rma şi William Shakespeare „Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar pentru cei care iubesc, timpul este o eternitate”. Contează mult percepţia personală asupra timpului. Timpul este aşa cum îl vede fiecare, dar este şi aşa cum nu-l vede, dar îl văd alţi. De fapt, timpul e etern, noi trecem prin el: „Omul nu are port, timpul nu are ţărm. El curge, iar noi trecem”, afi rma Lamartine. Fiecare zi e un nou început şi fi ecare secundă trebuie valorifi cată din plin, căci timpul trece fără voia noastră. Pentru a stăpâni şi a gestiona corect timpul, trebuie să-l înţelegem.

text:Luisa Tanase

5

� � � � � � � � � � �r e v i s t a d e d i a l o g

S-a pus binișor pe gândurile prăfuite și s-a hotărât să-l asculte pe Coltrane, fără să se mai gândească la dure-rile din cot. Mai mesteca din când în când la cotorul de măr pe care îi era lene să-l arunce la gunoi. Din când în când, se mai procopsea cu câte vreo idee din asta suprarealistă, de genul: ”oare cum ar arăta toate sufletele amestecate la blender?” Nu era dramatic sau cinic, doar se amuza de propriul haz. Îi era peste putință să-și potolească setea asta de încâlceală în ițe proprii, așa că se lăsă cu fi nețe, în dogoritul puturos al pământului. „ Ce nație de nimic!” își mai amintea când își pregătea câte o țigară din tutun ieftin. Și în acest ritm de supraviețuire, inamicul își construia zid de viață și de moarte în jurul picioarelor ferecate cu aventură și dor de veșnicie.”Dedesubtul meu plutește invers o pasăre atât de lentă, încât îmi vine să o sugrum, și apoi să-i scot penele, dada, și să îmi fac din ele o cazem-ată! M-aș putea da cu ea și pe apă, dar numai când se lasă seara și rudele ei s-ar pune la somn; nu de alta, dar n-am chef de croncăneli-le și ciripiturile lor de dor și de alte nimicuri! Și dacă vine vreunul dintre ăștia cu autorizațiile de construcții interioare, le-oi zice repejor să-și mute cuibul în altă parte, că aici nu

se numără gânduri. Măăă, da` mă lași cu obsesia asta a ta pentru zbor? Nu te mai suport, înțelegi? Mă gâdili în cel mai enervant mod posibil cu toate mișcările tale de univers cosmic! Mai bine mă calmez. Mai am și altele de înghițit pe lumea asta...” Își luă fața în mâini și se propti cu ele pe burta păroasă. Capul se bolovănea peste mânecile de frică și nu își dorea decât să-i treacă foamea dementă de existență. Vroia să-și sufl ece cumva tot noroiul ăsta în care se simțea încovoiat, însă știa că mai are timp. Își aminti că își pusese la îndemână Iona, pe care se chinuia să o citească încă de când a făcut cunoștință cu Spaima corpului în fața oglinzilor desfrânate. Se simțea în sfârșit pregătit să-și ia peștele de solzi și să-și înfigă colții

în capul aiurit și visător. Nu știa s ă r m a n u l c ă întrânsul începe ș i se te rmină

Infi nitul. Acum... Răsfrângeri de inter-jecții încercau să-și perfecționeze dicția, lăsând să iasă câte un fir de entuziasm teatral. O dată cu sfârși-turile de paragraf mai înghițea să-și alunge câte un nod încurcat și se lungi în ecouri către țărmurile pe care își dorea să poposească.„ Nu se poate! Aici am fost mereu și am tras cu atâta râvnă de halca asta

ZBORUL invers

, - . / 0 1 2 . 3 4 5 / 6 7 8 9 0 : ; 8 . < = : 0 : / = > 9 0 0 3 ; . 9 : . ? . @ . / A ? B 09 0 / = > 9 0 4 5 6 0 < = C A ? 2 0 0 4 5 C 3 ; D ? 3 0 D 8 0 : 9 0 E 0 / = : A 8 F G D 9 : 0 3/ = 8 1 3 5 D ? C = 4 5 : 8 7 5 / D ? 4 5 C . ; . 9 0 / . : . 8 1 0 5 = H 5 6 0 5 0 : D ? I

6

� � � � � � � � � � �r e v i s t a d e d i a l o g

de orci scofâlciți! Începe iar să pută a pește stricat. Nu vroiam să-l las vraiște. Nu, eu vroiam doar să duc până la capăt toată târâșenia asta! Nu mă iei în mâna ta să mă simt din nou mic? Dacă mă lași, înseamnă că pentru tine reveria asta e făcută doar din rochițe și cântec de mierlă. Tu n-ai văzut cum sorb rășina și izbesc pietrele peste noi? Ah, Iona, Iona...M-ai lăsat aici, în țara mea fără de sfârșit...”Și dus a fost. Era un sevraj ca o construcție parametrică sub forma unor balene ucigașe. O iscălitură minuțioasă a pereților cadaverici pe care i-a lăsat deoparte fără să îi înțeleagă. Mâncase deja un sfert din tocul ușii ca să nu-și trezească vecinii din lateralele urechii, urlând cu tandrețea lui de nebun. Știa că dacă ei îl vor găsi zbuciumat în pasa lui proastă, își vor face culcușul direct în cearcănele sfi date de insomnie. A mai pățit o dată. I se urcaseră pe sub cămașa de noapte și îi săpau sfârcurile, lovindu-i, sacadat, sternul.Valul e val. Își aminti.„Băi Iona, auzi? Ia mai lasă-mă-n melan-colia mea și vezi-ți de burțile tale! Te fac cadou și te arunc înapoi de unde ai venit! Mă auzi? Eu vreau să fiu fericit, dacă mă-nțelegi... Cred și eu că tu nu știi altceva în afară de pești din ăștia existențiali, dar pe mine mă așteaptă o bere bună în frigider și o porție sănătoasă de somn! Hai adios! Iar dacă te întâlnești cu Bătrânul ăla de tot vorbește despre marea lui, spune-i să se mai scalde și în ape dulci, poate îi vine și lui poftă de victorii și lucruri mai mărunte! A, și în trecerea ta prin labirintul ăsta creat de tine, spune-i lui Dumnezeu, clar și dintr-o răsufl are, că eu nu mă resemnez așa ușor!”

știu că îți plac...

zJ K L K L M N O P Q R S Q T K U V L S L W L M N V WX J M N O Q T V L K R P J J P L Y W Z L W K S O U K M J O M J O S KP L Y W Z L M N Q L P L [ Z R \ S ] W S O Q R ^ S Z U KS J _ O ] T ` S Q R W R S O Q T X J O L a R Y W U J P L ^ J L M S Z L P S Q Tb T b T J O PZ N P L V ^ R Z ` S Q W Z J O Q Z L P J O ` J_ O c U Z T V _ O [ N O P O L X Q L Z [ L V P L Y U P R S Z LS Z ^ J ] S J P L V T J M U K J ` S Q S Y T O L _ O Q N K O J VM U V ] S O R S W Q L SO L ] S Y Q T a Q S Y a S S c U O Y V S Z L M U M R S O TP S Z S U J Q S Q M T X J a S Q R M J Q Q J O L Z L ` L S K S Q Z J M R Q S c LM N Q P L Y W Z L Q J O L d d d X Q J V M U Q R ` J J M T L X Q JR O U K J Q S Q L ^ T Z T O J V J M _ O W S O Q S K R O J V J O ` JW U ` J S Q U Q U O J L ^ Q J O X J S Y Q SO U V a S Z P L Z S O c S S X S Q S Z L P S Z V T a O [ Z R \ L X Q L J P L e SM T ] J J Q R Z U K O R Y Q Z UP L W J O P L P L M L M T M S Q V T O N O M J Q UW L K S X L P J O ` L K L P L W S Z Q J P] L \ J M T W R S Q L ] R Z ] L O J S K Q L ] Z L V U Z JM N O P T X Q J S M R M R X S ` J P L [ Z L U Q T ` JT X Q J S M S Z L Q L W U W T _ O M U Z Y U f ] L Z Y J ]] R Z S ] L S W U Q L Z L S Y T P L M J P T S X S K S V J X Q RP N O P M U f S O U KP S M T Q L Y W N O \ U Z T Y S U Q L M S Y Q Z L S \ T

text:Vlad Sibechi

text:Alexandra Ceornei

7

� � � � � � � � � � �r e v i s t a d e d i a l o g

Foto: Fetcu Cristian

8

� � � � � � � � � � �r e v i s t a d e d i a l o g

Cvas -moment i

20:44 e afară se aud sunete groaznice venite din infern. În întuneric nu pot distinge mai nimic, dar îmi place să mă prefac că sunt în lumină, că pot vedea pe toată lumea, dar că ei nu mă văd. 20:45 Din nou, urlete de lupi venite de departe. Se aud din ce în ce mai aproape, mai departe... 20:46 Linişte. 20:47 De parcă aş fi într-un cavou, într-o catacombă, hainele se micşorează, eu mă măresc. Îmi simt corpul greu de abia-l mai pot căra. ,,-Ai trezit Universul?’’ 20:48 Mă plimb neliniştit prin cameră având aceeaşi stare de disconfort. Sunete prelungi. Un scârţâit aproape de mine. ,,-Nu te îngrijora.’’ Privesc în jur. Retina-mi arde. Flăcări roşii împânzesc încăperea. Foc. Din când în când închid ochii, iar atunci văd, mai bine ca oricând, un leagăn alb în care e un copil negru. Alb-negru, alb-negru, alb-negru. Copilului i se văd nişte ochi albi, spălăciţi. Priveşte către mine, priveşte prin mine, căci eu nu sunt prezent acolo, eu sunt în mijlocul acestor fl ăcări mistuitoare. 20:49 Copilul continuă să privească în direcţia mea. Mă întorc cu

spatele la el, fiinţa mea interioară, căci nu reuşesc să-mi văd trupul. Nimic. Ochii albi sunt îndreptaţi spre un abis total. ,,-Mâinile tale vor prinde omenirea.’’ 20:50 Ajung lângă leagăn. Atât de aproape încât simt respiraţia copilului atingându-mi pielea. ,,-Adormi. Adormi aici, lângă mine.’’ 20:51 De jur împrejur e alb, un alb care-mi frânge ochii. ,,Poţi să zbori. O poţi face mai mult ca oricând.’’ 20:52 Deschid ochii. Flăcările-mi inundă

privirea. Stau înlemnit în centru, în centrul unui cerc.

Focul încă nu a ajuns lângă mine, poate

că acesta mă apără. 20:53 Mă simt

din nou uriaş în haine de pitic.

,,-Grăbeşte-te, mai ai puţin timp!’’ 20:54 Alunec din nou în visarea alb-negru. Copilul a crescut, dar încă îl mai văd neclar. Stă liniştit pe un scaun, uitându-se în acelaşi gol enigmatic. ,,-Creşti...’’ 20:55 Pe pereţi

g + � � � � ! � � � � � � h � � � � � i � � � � � � � % �j % ( � ! � � � � � � ! � � � � � TOTUL MEU. k � � � � � � � � � � � � � � � l

9

� � � � � � � � � � �r e v i s t a d e d i a l o g

s-au aşezat morminte. Tablouri ce nu au fost pictate niciodată şi care nu vor fi pictate vreodată. Nu există, nu mai există nimic sigur. ,,-Dormi... ca un copil; un neînţelegător, ca un tânăr; chinuit de gânduri, ca un bătrân; liniştit la susurul morţii.’’ 20:56 Tot cresc din ce în ce mai mult. Am călcat pe haine, simţindu-le nasturii pe talpă. Capul meu ajunge la nori. Etajele au o gaură uriaşă, dar nimeni nu e pe aici. Mă întorc cu privirea spre pământ, dar nu mai zăresc nimic. Totul e gri, totul e cenuşă. ,,Alb-negru, negru-alb, gri.” 20:57 Totul e distrus. E o situaţie anatreptică. Mă gândesc cu ardoare la TOTUL MEU. Nu-mi mai amintesc nimic. Copilul din vis... din viziunea pe care am avut-o, cine e? Râde cu gura până după urechi, un zâmbet alb, strălucitor. Demult. Undeva, în sicriul unui necunoscut un fi lm se desfăşoară. ,,-Focul te va purifi ca.’’ Cine e de fapt? Copilul din leagăn? Adolescentul de pe scaun? Tânărul din foc?

P

Prostia

text:Marius Balacon

text:Roxana Gavrilut

Fălticeni

CULTURAL

12

� � � � � � � � � � �r e v i s t a d e d i a l o g

Q T V K S R V S Y T M U W T Z J O Q L K L m J b T J K T n J _ O M L Z aM T V Y T O L _ O ^ Z U W Q T V P J O Z L \ L Z ] R Z U K P L L O L Z [ J J S K P R V O J L J Y S K L[ S Q S R Z J M N O P Y T Y L Z J Y J W L S Y M T P L P Z S [ U K S M Q U K U J M U K Q U Z S K do Q J O L Z S Z J U K P J Y M U p J L J L Y Q L U O U K q Z L Y M n J M N Q Y L W R S Q L P L O L W Z R aQ R M R K S Z d r O p L K L [ L V P L K S W T Z J O Q L K L m J b T J K T M T ] L M b J Q L O Y J U O J s] J Y L s P J Y M U p J J P J O S O J J P L K J M L U n J V S J S W R J P J O Y Q U P L O p J L S P U O S Q L_ O W U O M Q U K K R Z P L Y R Y J Z L S U P S Q O S n Q L Z L t Y R M J S p J L J u T K Q J M L O Jv U K Q U Z S K d w Q T V K S R V S Y T M U W T Z J O Q L K L m J b T J K T n J _ O M L Z aM T V Y T O L _ O ^ Z U W Q T V P J O Z L \ L Z ] R Z U K P L L O L Z [ J J S K P R V O J L J Y S K L[ S Q S R Z J M N O P Y T Y LZ J Y J W L S Y M T P L P Z S [ U K S M Q U K U J M U K Q U Z S K dx y z { | } ~ } z � � � z � � � � z | z | � y | � { � � � } | � � � z � � y � | � � ~ y | � |{ | � } � y � � � � ~ } � � { � | � | � | � � | � ~ � � } z { y | � | � z � � z � � � � � | � � zy | { � z � { z � � z � | � � z � � � � z z � z { ~ { z z � | � z � | � � z � ~ z ~ � � z � z {� y � � | { � z | ~ � � { ~ y | � { � � { � y � � � � } � | � � � z } | ~ � � ~ y { ~ � y | } |� � � � z ~ � z | z � � � y z � | { z � � � y � } ~ � � � � y � | � � � } z { y | � | � z � { y } | ~ �� ~ ~ � � � z ~ � z | � z � ~ � � } � � � � } | � z � � } ~ } | ~ � � ~ � z � � � z � � z } z y � ~ �~ � � } ~ � � � � z � � { � } � ~ � { y � � { z } z z � } � � z � | { � z ~ � | � � � } ~ � ~� � y | ~ { � � ~ y | z � � � } z { y | � | � z � z � � | ~ { � ~ � | ~ � � � { } | � y ~ � } ~ �} | ~ � ~ � | z � | � � � y � } � � z { � � � y z � | { z � ~ } | } ~ � z � � | � z { | � � � � �� | � | } z � � �~ � � { � } � ~ } z { � � | � | � | � � | { ~ y | ~ y } � � � z } � � � { | � � �� � z { y z � ~ z � z � | � � � | � z �   y | � � { | � � � � � � z � ¡ � � � � � ~ y } z { | �� � � z y } | � � � ¢ ~ � � £ � | � } � � | � ¤ � ~ � z � z } £ � z y ~ { � � { ~ � | � ~ � zy z � � � | { ~ � y | z � | ¥ ~ � { � z � | � y z � ~ � � � � ¦ � � } � z ~ � � } z { y | � | � z � �z � | � z ~ y � z { � � � § z { | � { � | � | � { � y } | � � z | � � � z y � � � } | � y ~ � z ~y } � � | z § z } � z � � z ~ } | � z � � } � � � z £ � | � } � � | § ~ � z { y � ~ } | ~ �~ � � � � } | � y z � z � ~ � | � } | � z z � } ~ � � � � z �¢ � � { ~ � z � { � � � � � � { ~ } | ~ � � � ~ } | � � } z { y | � | � � z ~ y z { � |� � z | � y z � | � | � � � z { � � � ~ } z � | ~ � � � { � | z � ~ � � � � � � y � } ~ � � � � y z �� | { | ~ { � ¨ } z � ~ | � z � z | ~ � | � y z � ~ � � � � z x { y | } { ~ � z � { ~ � � |© | ~ y } � � � £ } z � � } | ¤ ~ � z � z � § z } � z � ª ª | � y | � z { � { z � � � � } | � � ~ } | ~y } ~ � z � z | z � � � y � } ~ � | � ~ � � � y z � | { z � « ¬ z � { z | � | � | { z { � ~ � y � | �� z � ~ � � � y � } z z � � � y z � | { | { | � � | � � � � { � ~ } | ~ � � { � � | � � z y y � ~ y |~ � | � y | { � � | � z | � | { z � | { y | � { } � { � � } z � | � | � ~ z � � � { � � ~ �~ � y � | � ~ � | � � y � � ~ } ~ y | � ~ � y ~ � � � � � z | z { y | } z � ~ } � ~ � { � z � �� ~ } | � } | ~ � � } | � | ~ � � � y z � | { z � � � z ~ � | ~ ~ y � � � � | } � � | � � � ~ � |� { z � � { � | z � ~ � � � � � � y � } ~ � { ~ � z � { ~ � � � � � � z ~ � z ~ � � � y z � | { z� � � y � } ~ � ~ � � { � � { � � } � � | z � ~ � | { z � | y � ~ y | � � } � y | � | � z � z {

y � ~ y | � | � z z � | � ~ } | ~ � � � � ~ � z ~ � � ~ � | � | � } � z | � y |� ~ } | � � y � � � z � � ~ � z ~ � ~ � | y � � z z �¨ | � � | { ~ � | � � � � � } � } z z | � | { z � | { y | � � } ~ � ~ }� } � ~ { z � ~ y � } z � � � � { � � } z � � ~ � | { z � | � z � � � z � |y | ~ y } � � � � { � � } | { � z � � } | � ~ � � } z � � } z ~ � } ~ � � �� � z � � � y z � | { z � z � z { | � { � | � | � � � | � y ~ y � } z z � � ~ � ~ } |� | ~ � ~ � � � � � � � { y ~ } z z � z � z � | } � z � � � � z { � y � } z~ z � | { � � | { � � � z � � � � � � � z � | � � } � | � � } � � y � ~ } |� � { � y z y � z | � ~ } � { � � � � � z � � � } � � � | ~ � z � | { y ~ } |� z z { � � z } ~ � z | � � z } z y � ~ � � � | � ~ � { | � | { z � | { y � ~~ � y � � � | � ~ } | { z � | � ~ � � � } z � � y � ~ z � | � | � z � ~ z� � � ~ y | �� � y | � | � } z � � � � � � � � { | � � � y � | { | � | � ~ } �| � y | � � { y z { � ~ } | ~ ~ � | � y � } � | } z z � | � ~ { z � | � y � } z~ � � } � } � z � � � ~ } � � � ~ � � � � | z � ~ � � � � z � | { � � z � � zy } z � y ~ � } � y z { | z � ­ | } � � � � � � { � � � z � � � { | � | �� � � z { � y � � z ~ � | � y z � ~ � | { z � � { � y � � z � z � � y � } � � z� � � � { y z { � | � � � } ~ } | ~ � | � ~ } | ~ � � { � | � � y � � �

13

� � � � � � � � � � �r e v i s t a d e d i a l o g

14

� � � � � � � � � � �r e v i s t a d e d i a l o g

text:Calin Dănilă

Cristian Fetcu

15

� � � � � � � � � � �r e v i s t a d e d i a l o g

ÎNGERUL ȘI REGELE

”One night stand”

Am uitat niște cuburi de zahăr brun în sertarul de la noptieră,o portocală pe șemineuși multe ore în bucătărie,măsurând strălucirea cu�itelortalearanjate într-o ordine absurdă.

Perdelele-�i erau murdareși-�i atârnau peste mușcatele îngălbetine în pervaz.

nu mai este aici nimic de făcut,nimic de întâmplat,

e posibil să-mi fi dezbrăcat o parte de caracterpe muchia bideului- asta e doar o fantezie perversă, carevasăzică, tot o bucată din mătasea pe care am purtat-o asearăîn timp ce fredonam simfonii nescrise de vreun muzician obscur....cum spuneam,

o fantezie perversă –

Șosetele, clișeic, zac sub patși �i-am furat două �igări,să nu mă plictisesc pe drum.

Să nu citești știrile astăzi!Or să spună verzi și uscatedespre mătasea mea de aurși gustul tău pentru colonii.

o să ne otrăvească inimilecu știrile încântătoaredespre războaie inventate(o altă fantezie, și mai perversă)

or să-mi otrăvească mintea cu zîmbetul perfectcalculatdin grosimea stratuluide fond de tenmenit să ne-aminteascăîn ce lume perfectă trăim.

Lumea asta-n care trăime perfectă pentru că areorizontul neterminat

16

� � � � � � � � � � �r e v i s t a d e d i a l o g

și două molecule de hidrogen atașate de un oxigenrotund și perfectibil.Aș vrea să pot să spun că-aseară-a fost de neuitat,dar o să uitcum uit orice prezent în caremă afl u și fi ecare cuvânt,chiar înainte de a-mi pleca din gând.și-o seară are-atâtea silaberostite înfricoșătr și scump

Găsesc că nu mi-a mai rămas decât tăcereca să pot plăti pentruo noapte atât de înfricoșător descumpă în rostire.

Nu o să spunem nimănuiși va f doar precum sfârșitul lumiicu doi - noi – rămașisă strângă toată mizeria careîn sfârșit s-a dovedit și a rămas.

Dar noi - doi – locuim lumea perfectă unde-ndrăznimsă nu închipuimsfârșituri apocaliptice pentru căștim prea bine – nuse vor întâmpla.Nu ne vom aminti.Cum orizontul e mereu neterminatși mătăsurile tot mai aurii.

text:Mihaela Russu

text:Contu-Andone Georgiana

(crâșma Solo, Amsterdam, luni 2 martie 2015)

G

17

® ¯ ° ¯ ± ² ³ ´ µ ¶ ³r e v i s t a d e d i a l o g

· ¸ ¹ · º » ¼ ½ ¾ ¿ ½ À ¾ · Á Â ½ · ¸ » Ã Ä Å Æ Ç È É Ê È À Ë É Ì · ½ É · ¾ É

18

® ¯ ° ¯ ± ² ³ ´ µ ¶ ³r e v i s t a d e d i a l o g

O vizita

La inginerul

din București(2martie 1972)

Octav LuchianSe naște la 16 iunie 1903 în Probota, ca fi u al învățătorului Ion Luchian. Urmează școala primară și gimnazială în Fălticeni. În 1922 este absolvent al Liceului Internat din Iași. Licențiat al Școlii Politehnice din Capitală, lucrează ca inginer la Suceava, Brașov, Oradea Cernăuți, București și Turnu-Măgurele. În 1943-1944 este conferențiar al Politehnicii „Gh. Asachi” din capitala Bucovinei. În 1944, instituția a plecat în refugiu la Turnu-Severin.

Pasionat de numismatică, devine membru al Societății Numismatice Române în 17 ianuarie 1932. În 1950 e cooptat în comitetul de conducere, iar din 1977 este vicepreședinte al S.N.R.

19

® ¯ ° ¯ ± ² ³ ´ µ ¶ ³r e v i s t a d e d i a l o g

Colaborează la reviste de specialitate din țară(„Cronica Numismatică și Arheologică”, “Studii și Cercetări de Numismatică”, « Memoria Antiquitatis Musei », “Petridavensis”-Piatra Neamț; în străinătate, „ Numismatica Literature”-New York.Coautor al sintezei „Monede și Bancnote românești”. A fost director general al Căilor Ferate Române. Se stinge din viață la 17 septembrie 1981 în București.

L-am vizitat pe venerabilul om de cultură, în locuința cu camere mari, cu mobilă de epocă, cu picturi ale unor artiști cunoscuți. Avea o bibliotecă impunătoare. M-a primit cu multă amabilitate, știind că vin de la Fălticeni, că am fost-ca și el-,elevul lui Vasile Ciurea și că lucrez în casa fraților scriitori Vasile și Horia Lovinescu, pe strada Sucevei, la întemeierea viitoarei „Galerii a oamenilor de seamă”. Nu știam pe ce să-mi arunc ochii mai întâi în locuința sa primitoare. Avea un frate Ionel, care a fost coleg cu Anton Holban. Tatăl lor s-a născut în Dolhasca. A urmat cu brio școala primară la Fălticeni, certifi catul de absolvire fi ind semnat de vestitul director din epocă, Coman Vidrighin. Am văzut documentul; apoi clișeul cu Ion Luchian în 1931, în fața casei de la Heci, clădită în 1907-1908. Am citit atunci scrisoarea lui A. Holban, datată 5 noiembrie 1924, trimisă învățătorului de la Probota și pe care am publicat-o ulterior. Mi-a fost încredințată pentru”baleen”, cu rugămintea de a i se trimite în copie două exemplare.

Mama celor doi copii a fost Minodora, fi ica preotului Gheorge Slătineanu. Am privit atent și fotografi a lui Mihai Slătineanu, profesor la Liceul Nașional din Iași și frate cu Gheorghe- preot și învățător la Probota, născut în 1866; părintele a slujit apoi la Heci, în 1912. Un alt frate al lor, Ion, a fost profesor la Târgu- Ocna, oraș în care o stradă îi poartă numele; în fi ne,Va-sile-frate cu Ggheorghe, Constantin și Ion Slătineanu-șeful gării din Râmnicu Vâlcea. Mi s-a părut interesant un certifi cat al doctorului Ion Rossignon, din Fălticeni, eliberat la 22 august 1882 pe numele lui Ion Luchian. In vârstă de 17 ani și 9 luni(avea de fapt 21 de ani), îl recomanda pentru Școala Normală din Iași. Altfel, ar fi rămas la plug. Se spunea pe-atunci, că Spiru Haret, preoții și învățătorii sunt vinovați de revoluția de la 1907. Acuzația era nedreaptă. În realitate, arendașii și boierii purtau vina. Acest aspect al evenimentelor mi-a fost citit de Octav Luchian, din lucrarea: Amintiri despre viața acelui care a fost învățătorul Luchian.

Din comorile ce le poseda,

20

® ¯ ° ¯ ± ² ³ ´ µ ¶ ³r e v i s t a d e d i a l o g

inginerul numismat mi-a arătat: -două tablouri ale pictorului Kimon Loghi; -un număr din « Viitorul Fălticenilor” organ al Partidului Național Liberal ; Anul 12, nr.2, februarie 1931. Redacția era pe Strada Mare nr. 217; -Regulamentul Organic, București, 1832; -Contes de Boccace(Le Decameron), traduits par A. Barbier,Paris, Barbier Editeur, 1846, cu ilustrații ; -Tabloul”Casa Teodoru din Buciumeni”, de pictorul și profesorul Gh. Balan din Fălticeni, cel mai apropiat prieten al lui Aurel Băeșu ; - Anfi trionul Luchian este citat în Enciclopdie de Pennes”, Bruxelles, Marabout junior, aproximativ 1967, la pag 68-69; - E citat din nou în lucrarea Dr. Robert Deutsch: „Istoria și știința istorică în România, 1944-1969”, Ed. Științifi că, București, 1970(vezi la capitolul “Numismatică”, nr. 1377-1380); -Citat apoi în Bibliografi a Istirică a României, Tom I, 1970, nr. 1319-1321,inclusiv; -În 1970, la Centenarul Liceului „Nicu Gane”, Ion Luchian a donat instituției școlare caietul său de limba română, din clasa a IV-a(1919); -Avea, la data când l-am vizitat, Novele de N. Gane, vol. III, ediția a IV-a, 1904, Editura Alcalay, cu corecturi la nuvela”Zgârcitul”, iscălit : N. Gane ; -Am văzut, deasemeni : O scrisoare de la I.D.Ștefănescu, ginerele lui Al. Vlahuță, trimisă de la Mănăstirea Agapia, datată 9 septembrie 1924; -Mi-a spus că arhimandritul Kostandi(1867) a fost ultimul stareț al mănăstirii Probota; -Că Maria Pătrașcu din Fălticeni, cu locuința pe mijlocul străzii Ștefan cel Mare, la ținut în gazdă pe elevul Mihail Sadoveanu; -Mi-a recitat scrisoarea în versuri a lui I.L.Caragiale, afl at la Iași, către prietenul său apropiat, Petru Missh

Í m J n J O S n P Z T [ T K S n Î L K S Y K U c f Tw U O Q K S o S n J Ï J O K S v U c f Tw S U K S Ð n J t K V S Q S K L sv S Z S [ J S K L ÑÒ Ó Ô Õ Ö × Ø Ù Ú Û Ü Ý Ü Õ Þ Ü Ø ß à Ø á â ã Õ Ø ä å Þ Ö Ù Ö ä æ ç è å Ü ã é Þ Ü Ý Ø ä á ê Þ ë ã Ø ä ì æ Ý Ý æ Ü á Ö í Ø Õ î ã æ ä Õ ê é Ø ï ä Ü à æ ð Ü Ü ñ æ Ü à Üæ é Ö Þ ê æ é ê ã Õ Þ Ø é Þ Ü Ý æ å æ Õ Ö ñ ò Ø ó ï Ö ê Þ æ Ø ã á ê ë Õ Ü Õ à â Þ à Ü Ø Ý æ Þ Ü ê ç ê æ ã å Ü ã ê é Ô à Ö ô -Am mai zăbovit la fotografi a Mănăstirii Râșca ,după incediul din 1821, decembrie; aspectdezolant! -Fotografi a lui Anton Holban e făcută pe ruineleschitului SF. Nicolae, de lângă Mănăstirea Probota, în cinstea lui Nicolae Goroiu, proprietate personală a acestuia;-Fotografi e: casele domnești de la Probota(azi modifi cate); au existat ;i statute pentru restau-rarea jilțului lui Petru Rareș;-Fotografi e: Biserica din Baia a lui Petru Rareș, înainte de restaurare;-O hartă: Moldau, Bessarabien, Bukowina und Walachei aus grundlichen Urkunden, Von F.

21

® ¯ ° ¯ ± ² ³ ´ µ ¶ ³r e v i s t a d e d i a l o g

Arnolt(hartă dinainte de 1775). Unicat, inedit. Dl. Octav Luchian a căutat-o la Academia Română, la Budapesta, la Viena și nu a găsit-o. Trasă la piatră. Hartă militară găsită la un anticar din Transilvania. Sunt amplasate și localități azi dispărute.-Pentru destindere, a pus în funcție un ceas Bidermayer, care cânta splendid la clavecin...õ ö ÷ ø ù ú ÷ û ü ý ù ü ù ü ý ü þ ÿ � ü � � ý ÷ ü � ü � � � �� ü � � �

Post tenebras lux� � � � � � � � �� � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � !" � � # � � � � � � � � � $ � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � �� � � % � � � &' � � ( � � � � % � � � � � � � � � � � # � � � ' � � � � � � �' � � ' � � � � ( � � $ � � # � � � � � � � � � � � � � � � ) � � � � � � * � � � � �' � � � � $ # � � � � � � � � ) � $ �' � � � � ' � � � � � � � � � �' � � ' � # � � � � � � � � � � � � � % � � � � � � ( � � � � � � �� � � � ' � � � � % � � � � � � ) � � * � � � � � � � � � � # � � � ' � � � � '% � � � � � � * � � � � � � � � ( # � � � � � � � � � � � � � � � � � � !+ # � � � � �� � � # , � $ � � � � � � * � � # � � � � � � � � � # % ) � � � � � �� � � � � # � � � � � � # � � � � � � # � � � � � !- � � � � � � � � � * � # % � � $ � � � ' � � ( � � �� � � � � � � � . � � � * � � � � � * � � � � � � # � � � � � � � ( � � � # � � �� � � � ' � � � $ � � � � � � � � � � � � � � � � � � * # � � � � � �� � � � ( � # � � � � % � � � � � � � � ) � !

/ � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � !' � � � � � 0 � � # � � � � # � � � � � � � � � �� � � � � � # � � � � � ( � � � � � � � � � � � � � � � � � '� � � � � � � � � � � � � # � � � � � � � � � � �' � � � � � � � � � ( # � � � � � � � � 1 � � # � �' � � ( � � � # � � � � � � ( � % � � � � �� � � � � # � � � � � � � � � ( � % � � � � $ � � � � � �2 � ( � � 3 � � � � 4 � � � � 5 � � � � '� � � � � � � � � � � � � � � . � � � � � � � � � # � � � � � � � � !6 � � � � � � � ( � � . � � # � � � � � �% # � % # � � � � � � � ( � � � � � # � � � � � � � � # � � !' 7 � � � � � � # � % � � � � � � � � � � � � � � 8- � � # � � � ( � � � ( � � � � � � � � � � � � � # � � � � � � � 9: � � � � � � # � � � � � �# � � � � � � � � � � # % � � � � � � # � � � � �� � # � � � ( � � # � ( � � � � � � � � � � � �� � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � !6 � � � � � � � ' � � # � # ! text:Cătălina Sofron

text:Eugen Dimitriu

22

® ¯ ° ¯ ± ² ³ ´ µ ¶ ³r e v i s t a d e d i a l o g

PrezenţĂ Focul arde mocnit iar ea aşteaptă. Aşteaptă ca Matei să se întoarcă de la joacă, căci a întârzâiat de două ore. Raţiunea o sfredeleşte şi o înghionteşte spunând: ,,-De ce nu-l cauţi? Poate că a păţit ceva. Caută-l.’’ Însă nu-i dă ascultare pentru că i-a făcut băiatului o promisiune şi se ţine de cuvânt. ,,-Mamă, sunt mare. Dacă întârzâi înseamnă că o fac cu un scop, aşa că nu te îngrijora. Inima-i bate cu putere, dar încă este de partea femeii. Matei nu e atât de mare pe cât se crede. Are aproape 12 ani şi-şi petrece serile în faţa blocului alături de amicii lui. Carla, mama sa, văduvă de şapte ani, a învăţat să aibă încre-dere în oameni şi mai ales în familia ei. ,,-Nu pot ieşi să-l caut. Nu. Trebuie să-l aştept. Dar dacă a păţit ceva?’’ Oscilează între două acţiuni complet opuse. Şi până la urmă, dacă e atât de mare, nu se va supăra. Femeia-şi ia paltonul din cuier, bocancii şi iese în scara blocului. E întuneric, dar Carlei nu îi este frică. ,,-Deja m-am obişnuit cu acest întuneric, păcat că cel interior nu se va mai transforma vreodată în lumină.’’ Când ajunge la uşa de la intrare o deschide cu zgomot după care o închide la loc.

,,-De ce-o întârzâia atâta?’’ În faţa blocului vede un cuplu de îndrăgostiţi pe o bancă, dar nici urmă de copii. -Maaaatei, Maaatei, unde eşti? Dar dincolo de mormanele de zăpadă nu se aude niciun răspuns. Ecoul vocii ei răzbate liniştea nopţii lovindu-se de pereţii blocu-rilor. Stratul de nea se micşorează sub paşii ei. Carla începe să se îngrijoreze. Coboară câteva scări şi ajunge în stradă. Ţine strâns geanta pe umăr. După cinci minute de mers prin ger şi întuneric, îşi scoate mobilul şi formează la repezeală un număr. -Alo, Elena. Sunt Carla. Scuză-mă că te sun la o oră aşa de târzie, dar sunt... La celălalt fi r, femeia ascultă cu răsufl area tăiată. -Da, Carla. Ce s-a întâmplat? Elena e mama unuia dintre prietenii lui Matei. Ce ţi s-a întâmplat, Carla? -...Elena, nu-l găsesc pe Matei. -Matei? Carla, dar Matei e... Femeia îşi dă seama de imensa greşeală pe care era cât pe ce să o comită. -Ştii unde e? -Întoarce-te acasă. Vin imediat la tine. -Nu, nu, până nu îl găsesc nu mă întorc. Şi îi închide. Elena e îngrijorată. Nu ştie ce să facă, fi ind mistuită de remuşcări. Starea bietei femei

23

® ¯ ° ¯ ± ² ³ ´ µ ¶ ³r e v i s t a d e d i a l o g

s-ar putea agrava dacă stă pe drumuri căutând ceva ce nu mai există. Ia din nou telefonul de pe masă şi sună. -Carla, Carla, Matei a venit acum cu Alexander. Le-am pus masa. Vor dormi în seara aceasta aici, dacă nu ai vreo problemă. E foarte obosit. Acum e la baie. -Eşti sigură că-i Matei al meu? Vezi să nu faci vreo confuzie.Nu. Elena nu poate face vreo confuzie, căci viaţa amicei sale e în joc. -Da, sunt absolut sigură. Întoarce-te acasă. Carla a suferit un şoc îngrozitor acum două săptămâni, când fiul ei a fost găsit mort pe o bancă în spatele blocului. Poliţia a oprit orice încercare a acesteia de a merge la un anatomopatolog penru a i se face autopsia. În dosarul de deces au scris foarte simplu şi fără nicio părere de rău: SIMPOM= TUMORĂ CEREBRALĂ. Femeia s-a zbătut întruna, tatonându-se în jurul poliţiei. Rezultatul a fost anatreptic şi oarecum trist; Carlei i s-a făcut rău şi a leşinat. A fost dusă la psihiatrie timp de o săptămână. Când a fost externată, cei apropiaţi şi-au dat seama că suferise de amnezie. Totul i s-a şters din minte începând cu incidentul misterios. În aceste clipe trăieşte cu iluzia că fiul ei e pierdut prin vecini, uitând noţiunea timpului într-o frescă a jocului copilăriei. Elena se îmbracă rapid şi porneşte spre apartamentul Carlei. ,,-Cum va reuşi să treacă peste acest chin? Azi m-a sunat pe mine, ieri probabil o altă mamă a fost sunată. Cât va mai fi în stare să aştepte?’’ Femeia conduce cu viteză printre fulgii de zăpadă. Şi-ar fi dorit să-l aibă alături pe Matei, să il arate mamei sale şi să o facă, pentru un moment, fericită. ,,-Oare cum vor evolua lucrurile? Cât? Cât timp o vom mai putea minţi pe această femeie, care doar aşteaptă? Aşteptarea ei nu

e dureroasă, aşteptarea ei nu e o consecinţă, ci un scop. Şi-a ascultat fi ul când i-a spus <<Mă descurc, mamă!>> Ea, fără a se gândi vreun minut în plus, a fost de acord. Matei nu era numai fi ul ei, era totul, era familia ei, era persoana pentru care, nu o dată, şi-a sacrifi cat viaţa. Dacă aş putea, mi-aş împărţi copilul cu ea, pe Alexander.’’ Opreşte în faţa blocului de 15 etaje şi urcă grabit. -Carla, deschide. Sunt eu. Din interior nu se aude nimic. Continuă să stea în faţa uşii şi să bată cu putere.

Stă în mijlocul camerei şi se uită cu atenţie la fi ecare poză. Toate sunt aşezate în ordine cronologică. Matei- două luni; Matei- un an; Matei- trei ani, mii de poze ce formează un puzzle uriaş. Carla nu poate percepe nimic altceva cu excepţia unor scâncete de copil. ,,În hăul dintre munţi, o femeie duce un copil în braţe înfăşurat într-o manta neagră. E curaj, e sacrifi ciu, e dorinţa de a avea un bulgăre de viaţă aproape de inimă, de a o auzi bătând, e sentimentul de mamă şi de femeie singură ce-a adus pe lume un copil. E o mamă şi atât. Fără alte pretexte, căci această meserie nu implică nimic altceva. Iubire? Dragoste? Dăruire? Da, infi nitul rupt din cer şi lăsat pe pământ. O femeie şi-un copil, o femeie şi-o comoară ieşită din prop-riile prelungiri. Aceasta e povestea ei, o imagine pe care a vizualizat-o nouă luni la rândul. Matei.’’ -Unde eşti, Matei? În liniştea camerei, cuvintele grele se lovesc de pereţi, ecoul lor răsunând prelung. -Sunt aici. În faţa ei stă un copil, roşu în obraji, cu părul castaniu şi ochii negri. -Ai venit...

24

® ¯ ° ¯ ± ² ³ ´ µ ¶ ³r e v i s t a d e d i a l o g

Ea se ridică greoi de pe covor şi-l îmbrăţişează tandru pe băiatul de statură medie. Venise. Se întorsese pentru ea. După jumătate de oră, văzând că nu-i răspunde nimeni, Elena sună la poliţie. ,,-Ştiu sigur că e înăuntru. E durerea unei mame care-şi caută copilul în amintiri. E suferinţa care strigă din toţi rărunchii ei. Când poliţiştii reuşesc în cele din urmă să deschidă uşa, Elena rămâne înmărmurită. ,,-Un copil. Copilul ei.’’ -Vedeţi şi dumneavoastră ce văd eu? -Da, Carla e foarte deprimată. Cred că va fi nevoie de un alt control. Moartea fi ului ei... Dar Elena nu-l mai aude. NU mai are niciun rost. Matei trăieşte. ,,-Matei trăieşte. Pentru Carla. Pentru fericirea ei. Eu îl pot vedea. De ce?’’ -Carla, de ce nu ai deschis? -Nu am auzit. E mai palidă ca niciodată. Te simţi bine? -Hmm. Şi până la urmă ce e iubirea? Dacă nu puterea de a sacrifi ca viaţa şi de a o împărţi cu un alt OM care ar putea fi sau deja este mort. Carla şi-a rupt din viaţa ei fărâme şi l-a readus la viaţă pe Matei. Nu e o obligaţie, ci o dorinţă ce izvorăşte din întregul fi inţei şi năvăleşte peste fi ecare cu o putere nestăvilită. Moartea nu e decât dispar-iţia fi zică, spiritul va rămâne mereu lângă noi. Dar totodată e nevoie şi de condiţia materială. E nevoie de prezenţă, de siguranţa că cineva e acolo, aşteptând. Aşteptarea Carlei a luat sfârşit. De acum trăieşte în vis. Şi visul va deveni realitate. Cânva.

text:Roxana Gavriluţ

; # � � � � � � � � � < � � � � � � ! != � � # � � � � � > � $ � � � � � � � � �? � % � � � # � � � � � � � ( � � � � < � � # ( � � �@ � * � � � � � � � � � > � � � � � � � � � ' � � � � � * � !@ � � � � ' � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � # � � � � � �: � . � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � < � � � � � � � �2 � � � � � � � # � � � # � # % � � � � � � � � � � � � � � � � � ! ! !? � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � > �A � � � � � � < � � � � � � � � � � � * � � � � � � # � � � * � � � ! !B � � � � % � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � �� � � ) � � � � � !2 < * � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � # � � �2 � � � � � ) � � � ' � � � � � > � � � � � � � . � � � � � # �6 ) � � � � � � � � � � � � � * � � � � � � � . �A � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � �2 � � � � � ) � � � ' � � � � % � � � � � C � � % � � > � !? � � � � � � � � � � � � � � � > � � � � � � � � � � � � �5 � � � � � � � � � � � � � ' � � � � � � � � � � � �? � . � # � � � � � � # � � � � � !+ � � � � � � � � � � � ( � � � � � � � < � � � � �5 # � � � � � � � � # � # � � � % � � !

În cerc

text:Bianca Vieru

25

® ¯ ° ¯ ± ² ³ ´ µ ¶ ³r e v i s t a d e d i a l o g

Praful nou distruge istoria veche.

Mărul n-a fost decât un pretext pentru alungarea din rai a lui Adam șia Evei. Adevărul e că Dumnezeu și-a dat seama că cei doi făceau birocrație, iar pământul stătea nelucrat.

Puterea științei e infi nită. Finite-s numai roadele ei.

Omul adevărat urcă, nu se lățește.

Liniștea e asigurată nu de singurătate, ci de împrejurări.

Dați-mi o anecdotă bună și fac Pământul să râdă.

În fața naturii suntem elevi nu profesori.Floarea este cel mai frumos și inspirat amestec de frumusețe, adevăr, gingășie și... bun

simț.

Un drum, oricât de accesibil ar fi , nu-i accesibil pentru oricine.

Încercați să imitați o privighetoare și veți vedea ce diferență e între un profesionist și un amator.

Prezentul nu-i dator să se scarifi ce viitorului, dar s-ăl întâmpine cum se cuvine este dator.

Soluția de moment este, de fapt, soluție de viitor.

Învățătura este singurul colac de salvare, care dă siguranță vieții.

Omul care călătorește mult se transformă mult și, în general, în bine.

Avea un sufl et nobil, de...țăran.

În marea simfonie a Universului, singurele note false sau grave vin din partea omului.

Civilizația urmașilor începe de la civilizația noastră.

Virtutea e Everestul carcaterului.

Cea mai mare calamnitate, pentru o societate, e să se săvârșească o greșeală de mari proporții și să n-o recunoască nimeni.

Din însemnările trecătorului Constantin Horbovanu