11 11 ELABORAREA STRATEGIEI ÎNTREPRINDERII ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII DURABILE

11.1. STRATEGIA ŞI POLITICA ÎNTREPRINDERII11.1.1. CONCEPTUL DE STRATEGIE ŞI POLITICĂ11.1.2. ISTORICUL EVOLUŢIEI TERMENILOR ”STRATEGIE” ŞI ”MANAGEMENT STRATEGIC”11.1.3. TIPURI DE STRATEGII11.1.4. PLANUL STRATEGIC AL UNEI ÎNTREPRINDERI

11.2. VIITORUL STRATEGIC AL ÎNTREPRINDERII11.2.1. FLEXIBILITATEA ORGANIZATORICĂ - CARACTERISTICĂ A „ÎNTREPRINDERII VIITORULUI”11.2.2. IMPORTANŢA SERVICIILOR PENTRU ACTIVITATEA

ÎNTREPRINDERILOR11.2.3. EXTERNALIZAREA - „FORMĂ” ORGANIZATORICĂ11.2.4. INTERNET-UL – „NOUTATE” ORGANIZATORICĂ

11.3. DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI ÎNTREPRINDEREA11.3.1. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ: DEFINIREA NOŢIUNII, PRINCIPII, OBIECTIVE 11.3.2. REGLEMENTĂRI PRIVIND DEZVOLTAREA DURABILĂ

11.3. DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI ÎNTREPRINDEREA

11.3.1. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ: DEFINIREA NOŢIUNII, PRINCIPII, OBIECTIVE

DEFINIŢII

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare, desfăşurată la Rio de Janeiro în 1992

Dezvoltarea durabilă este înţeleasă ca un nou tip de creştere economică, radical opus actualului tip, care a dominat economia secolelor al

XIX-lea şi al XX-lea, circumscris „folosirii resurselor naturale ale planetei, a

formelor de energie convenţionale şi a celor neconvenţionale, concomitent cu protejarea şi conservarea mediului înconjurător

Robert Gilman, preşedintele Institutului Context, susţine că „durabilitatea se referă la capacitatea unei societăţi, ecosistem sau orice asemenea sistem existent de a funcţiona continuu într-un viitor nedefinit, fără a ajunge la epuizarea resurselor cheie”.

Autorul W.D Rockelshaus afirmă că „durabilitatea este doctrina de urgenţă prin care dezvoltarea şi progresul economic trebuie să aibă loc şi să se menţină de-a lungul timpului, în limitele stabilite de ecologie în sensul cel mai larg - prin interdependenţa fiinţelor umane şi slujbele lor, biosferei şi legilor fizicii şi chimiei care o generează”.

Autorii J.K. Lynam şi R.W. Herdt definesc durabilitatea ca fiind „capacitatea unui sistem de a-şi menţine output-ul la un nivel aproximativ egal sau mai mare decât media sa istorică”.

A. Robert defineşte durabilitatea ca o utilizare a „speciilor şi ecosistemelor la nivelurile şi la modurile care să le permită să se reînnoiască singure pentru orice scop practic ... dezvoltarea ce realizează satisfacerea nevoilor umane pe termen lung şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii”.

Raportul WCED de la Brundtland defineşte noţiunea astfel: „Dezvoltarea durabilă este cea care urmăreşte nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile lor”.

În concepţia FAO, dezvoltarea durabilă presupune amenajarea şi conservarea resurselor naturale şi orientarea schimburilor tehnice şi instituţionale într-o manieră care să satisfacă nevoile generaţiilor actuale şi viitoare conservarea terenurilor, apelor şi patrimoniului fito-zootehnic, utilizarea de materiale nepericuloase pentru mediu, tehnic bine adaptate, economic viabile şi socialmente acceptabile. Cu alte cuvinte, durabilitatea nu se limitează doar la aspecte ecologice ale dezvoltării durabile, din contra, concepţia are un caracter global, toţi factorii agronomici, economici şi sociali fiind de o importanţă egală şi se referă la optimizarea resurselor, la gestiunea mediului şi la asigurarea unor producţii abundente şi stabile.

În concepţia lui M.K. Tolba, Directorul executiv al programului pentru mediu al Naţiunilor Unite, dezvoltarea durabilă vizează: ajutor pentru cei foarte săraci, deoarece ei nu au altă opţiune decât cea de distrugere a mediului lor; ideea unei dezvoltări sigure, în cadrul constrângerilor impuse de dezvoltarea resurselor naturale; ideea dezvoltării cost-eficienţă, ce utilizează diferite criterii economice din abordările tradiţionale, ceea ce înseamnă că dezvoltarea nu trebuie nici să degradeze mediul înconjurător, nici să reducă productivitatea pe termen lung; probleme importante legate de controlul

sănătăţii, tehnologii corespunzătoare, siguranţa hranei, ape curate şi adăposturi pentru toţi.

După R. Goodland şi G. Ledec „dezvoltarea durabilă este un model al transformărilor economice structurale şi sociale care optimizează beneficiile economice şi sociale disponibile în prezent, fără a primejdui potenţialul probabil de a obţine beneficii similare în viitor. Dezvoltarea durabilă implică utilizarea resurselor naturale reînnoibile în aşa fel încât să nu fie epuizate sau degradate sau să nu fie diminuată utilitatea lor pentru generaţiile viitoare”.

PRINCIPII: oamenii trebuie să se afle în centrul tuturor iniţiativelor de

dezvoltare; căutarea soluţiilor pentru rezolvarea problemelor să se facă printr-

o abordare holistică, făcând apel la ştiinţă şi tehnologie; încurajarea comunităţilor umane de a-şi recunoaşte valorile

culturale, morale şi spirituale; capacitatea comunităţilor de autodeterminare prin respectarea

drepturilor la propria dezvoltare; suveranitatea naţională presupune asigurarea securităţii oamenilor şi

a calităţii mediului; egalitatea dintre sexe; pacea, ordinea şi unitatea naţională; justiţia socială, echitatea spaţială, intra şi intergeneraţională,

care să asigure distribuţia echitabilă a resurselor şi oferirea de oportunităţi egale pentru membrii societăţii;

participarea democratică la luarea deciziilor; viabilitatea instituţională care să asigure convergenţa de interese a

diferitelor grupuri; dezvoltarea economică viabilă, bazată pe echitate între comunităţi,

vârste, clase sociale, grupuri etnice, zone geografice, generaţii etc.;

distribuţia populaţiei umane astfel încât să nu depăşească capacitatea de suport a mediului;

sănătatea ecologică, prin recunoaşterea naturii ca o moştenire comună pentru generaţiile viitoare;

echitatea între zone biogeografice în managementul resurselor naturale;

cooperarea globală a naţiunilor.

OBIECTIVE (ECONOMICE ŞI SOCIALE)

- creşterea economică cu luarea în considerare a conservării şi protejării resurselor naturale;

- realizarea cerinţelor esenţiale de muncă, hrană, energie, apă, locuinţe şi asistenţă medicală pentru oameni;

- realizarea unei noi calităţi a proceselor de creştere economică; - creşterea controlată a populaţiei; - conservarea şi sporirea rezervei de resurse; - restructurarea tehnologică şi menţinerea sub control a posibilelor riscuri; - abordarea integrată a protecţiei mediului înconjurător, creşterea

economică şi a necesarului de energie.

11.3.2. REGLEMENTĂRI PRIVIND DEZVOLTAREA DURABILĂ

1972 - Conferinţa privind Mediul de la Stockholm este momentul în care se recunoaşte că activităţile umane contribuie la deteriorarea mediului înconjurător, ceea ce pune pericol viitorul Planetei.

1983 - Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED), după o rezoluţie adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. In 1987, Raportul WCED de la Brundtland admitea că dezvoltarea economică nu poate fi oprită, dar că strategiile trebuie schimbate astfel încât să se potrivească cu limitele ecologice oferite de mediul înconjurător şi de resursele planetei. In finalul raportului, comisia susţinea necesitatea organizării unei conferinţe internaţionale asupra dezvoltării durabile.

1992 - la Rio de Janeiro “Summit-ul Pământului”, la care au participat reprezentanţi din aproximativ 170 de state, în urma căreia termenul de dezvoltare durabilă a început să devină foarte cunoscut. Conferinţa a avut ca rezultat elaborarea mai multor convenţii referitoare la schimbările de climă (reducerea emisiilor de metan şi dioxid de carbon), diversitatea biologică (conservarea speciilor) şi  stoparea defrişărilor masive.

1997 - Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv al Uniunii Europene, când a fost inclus în Tratatul de la Maastricht, care stabileşte drept obiectiv al Comunităţii Europene o creştere durabilă, deflaţionistă, care să respecte mediul”, numit şi „mediul înconjurător şi dezvoltare durabilă, care are drept document de bază „Towards Soustainibility”.

2001 - summit-ul de la Goetheborg, a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE, căreia i-a fost adăugată o dimensiune externă  la Barcelona, în 2002. În acelaşi an, 2002, au avut loc la Johannesburg Summit-ul privind dezvoltarea durabilă şi Convenţia privind Schimbările Climatice şi Protocolul de la Kyoto, Grecia.

2005 - Comisia UE a demarat un proces de revizuire a Strategiei de Dezvoltare Durabilă, proces care a cuprins mai multe etape:     - în februarie 2005 a fost publicată o evaluare iniţială şi critică la adresa progresului înregistrat din 2001 şi a evidenţiat o serie de viitoare direcţii de urmat.  Au fost evidenţiate o serie de fenomene/acţiuni care au avut efecte negative: schimbarea climatică, ameninţări la adresa sănătăţii publice, creşterea sărăciei şi a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale şi afectarea biodiversităţii;     - în iunie 2005, şefii de stat şi de guverne din UE au adoptat o declaraţie privind liniile directoare ale dezvoltării durabile, care susţinea că Agenda reînnoită de la Lisabona este o componentă esenţială a obiectivului atotcuprinzător al dezvoltării durabile;     - pe 13 decembrie 2005, după consultarea cu mai multe instituţii şi persoane implicate, a fost prezentată o propunere de revizuire. Se punea accent pe şase priorităţi: schimbarea climatică, sănătate, excluziune socială, transport, resurse naturale şi sărăcie, fiind identificate obiectivele/căile care trebuiau urmate pentru a soluţiona aceste probleme;      - în iunie 2006 a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru o Uniune Europeana extinsă, bazată pe strategia de la Goetheborg, ca rezultat al procesului început  încă din 2004.

În România, începând cu anul 1990, au fost elaborate o serie de acte normative în domeniul mediului şi dezvoltării durabile, fiind înfiinţate unele ministere care în denumire aveau sau au noţiunea de „dezvoltare”:

Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Locuinţelor Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului

Ianuarie 2000Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă a început implementarea

proiectului Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă, numit “Intărirea Capacităţii Locale pentru implementarea Agendei Locale 21”:

dezvoltarea capacităţii autorităţilor locale, creşterea participării publice în procesul de planificare

multisectorială contribuţia la implementarea strategiei naţionale pentru dezvoltare

durabilă prin pregătirea Agendelor Locale 21 şi a planurilor strategice de acţiune care se adresează problemelor prioritare de dezvoltare durabilă a comunităţii.

In vederea reducerii cât mai rapide a decalajelor existente faţă de UE în decembrie 2005 Guvernul României a adoptat Planul Naţional de Dezvoltare (PND) a României pentru perioada financiară 2007-2013

Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 include obiective specifice cu referire la dezvoltarea durabilă prin:

sprijinirea proiectelor integrate de dezvoltare a comunităţilor, dezvoltarea de noi activităţi, îmbunătăţirea infrastructurii ecologice etc. Pentru aceasta se doreşte realizarea consultanţei şi cooperării cu

întreprinderi şi organizaţii locale, autorităţi locale, instituţii regionale de cercetare şi academice, ONG-uri în vederea întocmirii de proiecte viabile cu scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii.

PND-ul României pentru perioada 2007-2013 prevede şase priorităţi naţionale de dezvoltare: 1. Creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere 2. Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport 3. Protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului 4. Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării şi incluziunii sociale şi întărirea capacităţii administrative 5. Dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în sectorul agricol 6. Diminuarea disparităţilor de dezvoltare între regiunile ţării.